Animale-informatii

Aici scriem informatii despre animale

Perusii

1. Informatii Generale Despre Perusii Comuni

Perusul ondulat (Melopsittacus Undulatus):

Este raspandit in Australia. Lungimea totala a pasarii este de 20-22 cm din care coada este de aproximativ 10 cm; aripa masoara 9 cm. Perusii ondulati traiesc in stoluri care se deplaseaza de la un loc la altul pentru a-si gasi hrana alcatuita in special din semintele plantelor ierboase (diferite graminee si alte plante cu seminte), abundente in stepele intinse australiene. Pe langa diferite seminte mai consuma frunze si verdeturi fragede, muguri ca si unele fructe pe care le ciugulesc. Daca hrana se imputineaza stolurile isi schimba locurile de hranire, mai ales in ajunul perioadei de reproducere, cand se stabilesc in sectoare cu conditii cat mai favorabile. Seara si dimineata se deplaseaza in locurile cu ape, unde se adapa si se scalda. Nici in perioadele de reproducere perechile nu se izoleaza, ci cuibaresc in colonii, in scorburile copacilor.

Depun 4-6 oua in cuiburile amenajate mai ales in arborii de cauciuc cu scorburi. Clocitul (incubatia) dureaza 3 saptamani, timp in care masculul are grija de hranirea femelei, cu hrana pe care o aduce in gusa, ceea ce face ca femela sa paraseasca destul de rar cuibul. Puii zboara din cuib la varsta de 5 saptamani, fiind suficient de dezvoltati pentru a-si insotii parintii.

Cuib pentru reproducere (interior)


Cuib pentru reproducere (exterior)


Colivie cu cuib pentru reproducere atasat

Perusii ondulati sunt pasari dinamice, mobile si mai ales foarte comunicative, emitand permanent sunete de chemare si de comunicare reciproca, care, la nivelul intregului stol capata o rezonanta si o sonoritate ampla si variata, animand mediul inconjurator. Pasarile foarte tinere, tinute separat pot fi invatate sa imite cuvinte in tonalitatile specifice timbrului lor. Acest lucru este posibil dupa repetari dese ale cuvintelor, pronuntate clar si cu intonatie cat mai placuta. Invatarea cuvintelor se face succesiv, mai intai cate o silaba, apoi cate un cuvant si abia ulterior mai multe cuvinte. Desigur insa ca perusii nu pot rivaliza la pronuntarea cuvintelor cu papagali de talie mai mare, care sunt mai buni imitatori.



2. Cresterea Perusilor Ondulati Comuni



Perusii ondulati au fost adusi in Romania in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Inca din acea perioada s-a pus problema reimprospatarii sangelui cu pasari aduse din alte zone, acest lucru concretizandu-se prin aducerea a 10 exemplare in anul 1901 direct din Australia. Numarul perusilor a crescut continuu, ajungand sa concureze chiar cu mai vechii musafiri din tara noastra, canarii.

Principalele cauze pentru care perusii ondulati sunt asa de raspanditi si indragiti in toata lumea sunt coloritul foarte variat si frumos (cele mai apreciate culori fiind verde,albastru si violet), faptul ca sunt foarte vioi si blanzi, usurinta cresterii si reproducerii si capacitatea de a reproduce vocea omeneasca.

Hrana usacata este alcatuita in special din seminte de mei si ovaz, consumul mediu zilnic pentru o pasare fiind de aproximativ 15-20 g, adica 4,5-6 kg de seminte pe an. Acest consum este relativ mare pentru o pasare ce cantereste intre 40-60 g, deci un perus consuma zilnic hrana echivalent cu o treime din greutatea sa. Acest lucru se datoreaza metabolismului ridicat, pasarile avand astfel energie foarte multa, ceea ce le face sa fie asa de vioaie. Pe langa hrana uscata, perusii consuma si hrana moale, dintre care cea mai raspandita este oul fiert, amestecat cu biscuiti sau pesmet. Oul este un aliment complex, ce contine toate elementele nutritive necesare unei pasari, insa trebuie administrat cu atentie deoarece acesta trebuie consumat in scurt timp, oul fiind un aliment usor alterabil si putand provoca deranjamente intestinale si chiar hepatita. Hrana verde nu trebuie sa lipseasca din meniul papagalilor, aceasta fiind formata din rocoina, papadie, patlagina, traista ciobanului, trifoi, lucerna, spanac, salata si frunze de morcov, insa frunzele trebuie sa fie proaspete si uscate, frunzele ude putand provoca indigestii. Un alt element important al hranei perusilor il constituie ramurile de pomi de esenta moale cum ar fi salcia, plopul, teiul. Asigurati-va ca ramurile sa nu fie stropite cu pesticide. Acestea au rolul de a satisface nevoia de a roade a perusilor si de a completa necesarul de vitamine a acestora.

Oua depuse in cuib


Pui de o zi


Cam atat este de "mare" un pui de o zi si un ou de papagal

Reproducerea perusilor ondulati comuni se face cu destul de multa usurinta. Varsta minima de reproducere este de 8 luni la femele si 12 luni la masculi. Reproducerea se face in 2-3 serii, depinzand de randamentul pe care pasarile il dau. In cazul imbolnavirii sau rezultatelor slabe la reproducere, pasarile sunt trecute la repaus pentru refacere. Cuibul de reproducere are baza de 16 X 20 cm si inaltimea de 22 cm, cu gaura de intrare de 4,5 cm. El se ataseaza exterior la o colivie metalica cu baza de 30 X 50 cm si inaltimea de 30 cm in cazul reproducerii pe perechi.

In cazul reproducerii in voliere cuiburile de reproducere trebuie sa fie cat mai asemanatoare deoarece se pot crea conflicte in cazul in care dou femele prefera acelasi cuib. Reproducerea in voliere are cateva avantaje si anume usurinta hranirii si eventual un randament mai ridicat al pasarilor la reproducere, insa personal preferam inmultire pe perechi separate deoarece astfel se pot obtine pasari de o calitate superioara si se pot observa separat performantele reproducatorilor. In perioada de repaus, pasarile se separa pe sexe, ceea ce usureaza acceptarea partenerului in momentul in care se trece la o noua serie de reproducere. La un cuib se lasa doar 3-4 pui pentru ca acestia sa fie bine hraniti si sa nu-si epuizeze parintii. Puii se separa la 5-6 saptamani cand devin independeti de parinti si mananca singuri. Acest moment se poate identifica si prin observarea lungimii cozii, atunci cand aceasta este aproximativ egala cu cea a parintilor. Puii se separa de asemenea pe sexe si sunt tinuti in voliere pentru a se maturiza. Spor la ... reproducere!

Bolile nu constituie o problema pentru perusi atata timp cat alimentatia este corespunzatoare, primesc din plin aer curat, lumina si un loc mare pentru zbor care este curat si deparazitat. Dezinfectarea si deparazitarea de fac de doua ori pe an prin curatirea si varuirea incaperii in care sunt tinuti papagalii, cat si prin vopsirea cu motorina a tuturor partilor metalice si de lemnarie. Custile si cuiburile sunt introduse in incapere abia dupa uscarea varuielii si aerisirea incaperii pana cand dispare orice miros neplacut. Un rol important in prevenirea bolilor il are aerul curat, astfel in camerele aglomerate cu papagali aerisirea este obligatorie de mai multe ori pe zi. Lumina de asemenea este un factor important pentru sanatatea papagalilor, incaperea trebuind sa fie luminoasa si calduroasa, pe perioada iernii fiind de preferinta o camera incalzita. Astfel prin respectarea acestor catorva simple reguli veti avea papagali sanatosi si vioi.



3. Cum Invatam Papagalii Sa Vorbeasca



O calitatea deosebita pe care o au aceste minunate pasari este aceea ca unele exemplare pot imita vocea omeneasca. Calitatea cuvintelor pe care le pot pronunta perusii este insa destul de slaba si nu se pot compara cu alte exemplare de talie mare care pot pronunta cuvinte mai clar. Prin exercitii pe care vi le vom prezenta in continuare, perusii pot totusi invata unele cuvinte.

In primul rand perusii pot fi invatati sa vorbeasca doar daca sunt luati de mici de langa parinti si crescuti separat, fara a avea contact cu alti papagali. Papagalii trebuie luati de langa parinti inca din cuib (cel mai indicat) insa in acest caz ei trebuie hraniti zilnic cu mei decorticat si cu terci de gris pana cand incep sa manance singuri, fie la maxim o saptamana dupa ce au iesit din cuib. Papagalul ales trebuie sa fie cat mai bland, sa nu se sperie cand apropiem mana de el. De asemenea un criteriu important al alegerii perusuilor este cel al sexului, la perusii ondulati mai buni vorbitori fiind masculii. Stabilirea sexului la o varsta asa frageda este dificila insa iata un indiciu care va poate ajuta: culoarea ceromei ce inconjoara narile la masculi este in intregime de culoarea roz-violacee, pe cand la femele este roz-violacee pe margini, slabind in intensitate pana in dreptul narilor unde este bleu-albicioasa.

Pui de papagali de 10 zile


Pui de papagali de 10 zile


Pui de papagal de 3 saptamani

Dupa alegerea puiului potrivit, acesta se tine intr-o cusca de marime medie 50 X 30 X 20 cm cu vase cu apa, hrana obisnuita descrisa mai sus, si nisip pe jos. Acesta trebuie tinut izolat fata de alti papagali, pentru a nu auzi cantecele acestora, deoarece acest lucru l-ar face sa nu mai imite vocea omeneasca.

Primul lucru ce trebuie facut este imblanzirea perusului, prin evitarea zgomotelor si a miscarilor bruste. Trebuie sa ne apropiem de cusca si cu miscari line sa punem mana pe el, fara sa-l speriem, sa il mangaiem pe ceafa si pe partile laterale ale capului. Dupa ce repetam acest lucru de mai multe ori, il invatam sa ne stea pe deget si incet putem sa-l scoatem din colivie.La primele incercari de a-l scoate din colivie probabil se va speria si va zbura prin camera, lovindu-se de pereti si de geam. Trebuie lasat sa se linisteasca si de cele mai multe ori se intoarce singur la crescator. In caz contrar il prindem usor, cu blandete si il punem inapoi in colivie.In tot acest timp ii repetam numele sau cuvantul care vrem sa-l invete.Repetam aceste exercitii de mai multe ori pe zi pana cand papagalul se imblanzeste si se imprieteneste su crescatorul.

Dupa ce s-a imblanzit, perusul este lasat sa zboare in camera si se observa ca este foarte prietenos cu cresatorul, asezandu-se pe umerii lui, pe deget, etc. Partea cea mai importanta in acest moment este repetarea cuvantului (la inceput este de preferinta alegerea unor cuvinte usoare Riki, Kiki, Miki, etc.) de multe ori pe zi, pana cand il pronunta (pe la varsta de 3-6 luni). Este important ca atat pe perioada de invatare cat si dupa ce pronunta cuvantul, sa nu pronuntam nici un alt cuvant. Este indicat ca invatarea perusului sa fie facuta de o singura persoana, pentru ca papagalul sa nu auda alt timbru vocal care sa-l enerveze sau sa-l dezorienteze. Performante mai bune in invatarea perusilor sa vorbeasca il au femeile si copiii, deoarece au vocea mai subtire si astfel mai apropiata de glasul papagalului.

Dupa ce l-am invatat un cuvant, se trece la invatarea altuia nou, cu repetarea cuvintelor ce le-a invatat deja, in caz contrar putand sa uite ce a invatat. Dupa ce a invatat mai multe cuvinte se poate trece la invatarea unor propozitii scurte, insa nu i se pronunta decat un cuvant sau o propozitie odata si dupa ce a invatat-o bine se trece la urmatoare.

Un mod interesant si eficace de a invata un papagal sa vorbeasca este prin inregistrarea unui cuvant pe caseta si redarea in mod repetat.

Astfel pentru a invata un papagal sa vorbeasca este nevoide de multa rabdare, insa un astfel de efort se merita pe deplin, rasplata fiind satisfactia pe care o veti avea cand papagalul va va striga pe nume cand veti intra in camera . Succes!

De ce sunt pisicile agresive?

De ce pisica ta e agresiva?
Pisica ta este agresiva? Te zgarie cand iti este lumea mai draga? Inainte sa dai vina pe ea, ar trebui sa citesti cele zece lucruri care pot starni agresivitatea unei pisici.

In primul rand, afla ca pisicile sunt agresive din instinct, care poate fi de atac sau aparare.

Pisica ''vaneaza''
Instinctul de atac apare atunci cand pisica observa un lucru asemanator cu prada ei naturala - micile rozatoare. Asa se explica jocurile ''pe sub patura'', in care pisica incearca sa isi infiga gherutele in ceea ce misca dedesubt. Instinctul ei de felina ii spune ca sub teritoriul matasos se afla un animal mic care se zbate, iar ea incearca sa il vaneze. De altfel, orice obiect mic si pufos, aflat in miscare, va atrage atentia unei pisici, indiferent de varsta.

Cand pisica are impresia ca este atacata
Instinctul de aparare apare atunci cand pisica se simte amenintata. Orice atingere ferma atunci cand doarme se poate termina cu un reflex de aparare din partea ei. Aceasta lectie se aplica mai ales pisicilor slab socializate sau celor care au fost mutate din mediul lor.

Hrana mea, nu este a ta!
Este o posibilitate redusa sa va confruntati cu aceasta problema, pentru ca ea apare la pisicile infometate. O astfel de pisica va ataca doar pentru ca ea, nemancata de mai multe zile, primeste un castron de mancare pe care apoi incercati sa i-l luati. Problema apare doar in cazul infometarii si nu se aplica pisicilor de casa.

Esti un animal fioros!
Rar se intampla ca semnele stapanului pe care pisica le receptioneaza (miros, auz, vaz) sa semene cu ale unor animale de care pisica se fereste din instinct. Pisica va ataca orice ''infatisare'' va aparea inaintea ei, pe care o va condidera inamic. In aceasta categorie intra persoanele care au stat o perioada lunga in apropierea cainilor sau care au prins un miros specific unor pradatori naturali ai felinelor de talie mica.

Imi apar puii!
Atunci cand naste, o pisica poate deveni agresiva. Acest lucru se intampla rar, doar cand stapanii ii inspira neincredere.

Pisica si procesul de imbatranire

Pisica si procesul de imbatranire-informatii generale
Este greu sa facem un raport exact intre varsta unei pisici sic ea a unui om, dupa cele mai folosite rapoarte se considera ca atunci cand o pisica are un an are aceeasi varsta ca un copil de 16 ani, o pisica care are 2 ani se considera a fi in conditii similare de dezvoltare ca o persoana de 21 de ani. Succesiv, fiecare an dupa implinirea a 2 ani de viata este echivalent cu 4 ani de viata ai unui om. Este imposibil de specificat o varsta anume dar marea majoritate a specialistilor considera ca o pisica este batrana dupa varsta de 10 ani, au existat si pisici care au trait aporape 30 de ani dar media de varsta este de 15 ani. Pisicile castrate si sterilizate au o medie mai mare de viata decat celelalte, asa cum si pisicile rezultate din imperecherea de rase diferite traiesc mai mult decat cele din rasele pure.
Ca si in cazul oamenilor pe masura ce pisica creste si imbatraneste apar o serie de schimbari in organism iar sistemul imunitar scade, cu ajutorul unui regim de viata sanatos care include atat o dieta adecvata cat si un mediu propice pentru a trai, exercitii si ingrijiri medicale avizate orice pisica poate trai multi ani linistita alaturi de stapanii sai.

Semnele care apar pe masura ce pisica imbatraneste :

*
Scade senzatia de sete, putand sa apara deshidratarea
*
Apare intoleranta la temperaturi scazute sau la temperaturi ridicate aceasta deoarece scade capacitatea de reglare a temperaturii corpului
*
Vazul, auzul, echilibrul, mirosul, gustul isi pierd din acuitate
*
Sistemul imuitar scazut permite aparitia infectiilor
*
Apar probleme dentare – paradontoza si pierderea dintilor
*
O alta afectiune intalnita la pisicile batrane sunt aftele bucale
*
Apar dificultati in a inghiti mancarea datorita scaderii productiei de saliva
*
Stomacul si intestinele nu mai pot digera mancarea foarte repede si foarte bine si astfel apar probleme de natura digestiva
*
Functiile ficatului si ale rinichilor sunt si ele afectate
*
Posibilitatea de aparitie a cancerului este mai mare cu cat pisica este mai inaintata in varsta
*
Muschii isi pierd din vigoare si tarie
*
Presiunea sangelui creste
*
Oxigenul nu mai ajunge usor in sange pentru ca plamanii devin mai putin flexibili si muschii implicati in procesul de respiratie slabesc in putere.
*
Descresterea numarului de celule la nivelul creierului duce la incetinirea timpului de reactie, pierderi partiale de memorie, iritabilitate si dezorientare.
Dupa ce pisica implineste 10 ani, orice posesor al unei pisici, indiferent de rasa si sex trebuie sa acorde o atentie speciala dietei, controalelor medicale, monitorizarii pisicii si exercitiilor.
Dieta – o pisica batrana (care imbatraneste) trebuie da beneficieze de cateva schimbari in dieta :
- mai putine calorii pentru ca pe masura ce imbatraneste este mai putin activa.
- o dieta cat mai variata din ounctul de vedere al felurilor de mancare – mancare uscata, semipreparata, gatita etc.
- evitati excesul de proteine, fosfor si sodiu, ridicati nivelul de vitamine din alimentatie, in special al vitaminelor A, B1, B6, B12 si E si al grasimilor nesaturate. Medicul veterinar stie cel mai bine de ce tip de vitamine are nevoie pisica.
Controalele medicale de rutina ar trebui sa aiba loc de doua ori pe an, astfel se pot preveni o serie de afectiuni si se pot depista altele din timp.
Monitorizarea consta in acordarea de atentie sporita comportamentului pisicii si observarea oricaror schimbari de comportament, schimbari care observate la timp pot preveni evolutia unor boli.
Exercitiile sunt obligatorii pentru orice pisica batrana chiar si pentru cele care sufera de artrita. Prin miscare muschii nu se atrofiaza, circulatia sangelui se imbunatateste iar memoria este stimulata. Chiar si o pisica care traieste numai in casa trebuie sa aiba ore de exercitii (de joaca). Nu lasati pisica sa doarma ore in sir.

10 reguli pentru ingrijirea pisicilor

Scopul informatiilor prezentate in aceasta lista este sa-ti ofere un ghid elementar pentru tine si pisica ta.

1. Casa, Dulce Casa
Atunci cand aduci / soseste pisicuta la tine acasa, noul mediu o poate face sa fie nelinistita. Insa cu numai cateva mici pregatiri, se va simti imediat ca acasa.

2. Siguranta Pisicii
O data ce aduci pisica acasa, vei vrea sa-i garantezi siguranta. Vom analiza aici cateva metode de a ne asigura ca pisica ta este in siguranta.

3. Imunizari importante
Este important ca pisica ta sa fie imunizata impotriva bolilor pentru a fi sanatoasa. Vom vedea injectiile de care are nevoie si de ce trebuie vaccinata.

4. Hranirea potrivita
Pisica ta are nevoie de o dieta buna care sa-i ofere cel mai bun inceput de viata. Iata ce ar trebui sa-i dai de mancare pentru a deveni o pisica sanatoasa.

5. Mentinerea pisicii in forma
Oferindu-i pisicii cea mai buna ingrijire si atentie, exista multe modalitati in care te poti asigura ca ramane sanatoasa.

6. Lectii pentru folosirea cutiei cu nisip
Pentru a evita producerea de accidente in casa, e bine sa obisnuiesti pisica cu cutia ei cat mai devreme posibil. Iata cateva sfaturi.

7. Curatenia pisicii
Pisicile se ingrijesc destul de bine, dar cu toate acestea este important sa o piepteni. Vom vedea cateva modalitati de a incuraja curatenia pisicii.

8. Bravo!
O parte importanta a educatiei pisicii tale este sa o inveti sa se poarte frumos. Vom vedea cum o poti invata bunele maniere de la o varsta frageda.

9. Jocuri pisicesti
Pisicutelor le place sa se joace si petrec mult timp inventand jocuri noi. Iata cateva idei pentru a mentine pisica in forma si activa.

10. Devotamentul fata de pisicuta ta
A fi stapanul unei pisici inseamna distractie, dragoste si mai ales devotament.

Bolile perusilor

Psitacoza, boala perusilor

Psitacoza, cunoscuta si sub numele de "febra papagalilor" este o boala des intalnita nu doar la perusi, ci si la oameni. Principalul agent patogen este bacteria "chlamydia psittaci". Deosebit de contagioasa aceasta se gaseste in carne, secretiile oftalmice sau respiratorii. Psitacoza poate fi diagnosticata prin prezenta unor simptome respiratorii, dar si pasari aparent sanatoase. Deseori pasarile cele mai expuse acestei boli sunt cele care intra des in contact cu alte specii de animale. Psitacoza poate fi cronica sau acuta.
In cazul bolii cronice, mult mai dificil de diagnosticat, pasarea poate fi infectata de mai mult timp (saptamani, chiar luni) fara sa prezinte simptome grave. Dar daca papagalul nu are pofta de mancare, penele i se desprind usor sau doarme cea mai mare parte a timpului, ar putea sa fie bolnav de psitacoza. Pasarea ar putea sa aiba virusul, fara ca acesta sa se manifeste vizibil. In acest caz poate imbolnavi cu usurinta o alta pasare sanatoasa, daca aceasta are o rezistenta imunologica mai scazuta.
Simptome:
Cel mai adesea simptomele sunt de ordin respirator, fiind caracterizate prin:
stranut, conjunctivita, dificultati respiratorii, penaj zbarlit, scurgeri la ochi, pierdere in greutate, apatie sau/si diaree.

Diagnosticarea unei pasari presupusa a fi bolnava poate fi destul de dificila. Primul semn de imbolnavire este starea fizica proasta a pasarii. Daca in sangele pasarii numarul de leucocite si enzime hepatice este anormal de mare atunci ficatul perusului a fost deja atacat, ceea ce poate fi un efect al prezentei bacteriei. Din pacate, testul de sange nu este singura metoda pentru a ne asigura ca pasarea este sanatoasa, fiind necesare si alte teste.
Tratamentul
Tratarea bolii se poate face simplu si eficient. I se administreaza perusului antibiotice pe baza de tetraciclina sau derivate, pe cale orala sau injectabile, la fiecare 10 zile. Pentru mai multe pasari este de preferat ca tratamentul sa fie global, antibioticul fiind introdus in mancare sau in apa. Tratamentul este de durata, bacteria putand supravietui pana la 45 de zile in organismului animalului.

Focile

Pe uscat, ele sunt greoaie si stangace, dar in apa devin agere si au
miscari foarte rapide. Focile au corpul fusiform, tocmai pentru a putea
sa inoate mai bine. Au mustati cu fire rare, dar foarte lungi, si un
bot care aduce putin cu cel al unui catel, ceea ce le face simpatice.
Majoritatea raselor traiesc in acele zone maritime apropiate de tarm,
unde gasesc peste din abundenta. Cel mai adesea, focile pot fi
intalnite in regiunile polare si subpolare, insa traiesc si in alte
zone, cu o clima mai calda.


Mamiferele denumite generic foci fac parte din ordinul
pinipedelor si sunt grupate in trei mari familii: otaridele (dintre
care amintim otariile si leii de mare), focidele (adica focile
propriu-zise, impartite si ele in numeroase rase si subrase) si
morsele.


Cea mai des intalnita este foca obisnuita (sau comuna),
denumita si caine de mare, care traieste in apele reci ale zonelor
arctice. Culoarea ei variaza de la negru cu pete albe pana la diferite
nuante de gri. Aceasta foca isi petrece o buna parte din timp in apa
oceanului, unde face scufundari pana la 100 de metri adancime pentru a
gasi crabi si creveti, cu care se hraneste cu mare placere, alaturi de
peste, care constituie totusi alimentatia sa de baza. Foca obisnuita
poate ramane sub apa o jumatate de ora, dar apoi trebuie sa iasa la
suprafata pentru a respira. Acest timp nu constituie totusi un record
pentru foci, alte specii putand rezista chiar mai multa vreme sub apa.
Atunci cand iese la suprafata, nu are nevoie decat de cateva secunde
pentru a respira aer proaspat. Acest lucru il realizeaza printr-un
orificiu minuscul aflat in partea superioara a capului. Fiind mamifere,
focile nu respira prin branhii, asemenea pestilor, ci prin plamani, ca
si animalele terestre.


Stiati
ca, pentru a comunica intre ele sub apa, focile emit niste sunete
ciudate, ascutite, asemanatoare oarecum cu cele scoase de delfini?


Dupa ce au vanat, focile revin la suprafata apei si formeaza
pe uscat grupuri care uneori pot numara zeci sau chiar sute de
exemplare. Aceste foci, denumite si caini de mare, sunt intalnite
uneori si in apele mai putin sarate din Canada si Alaska, cum ar fi
estuarul fluviului Saint Laurent, sau in diverse lacuri si lagune, ceea
ce arata ca ele sunt foarte adaptabile si pot trai chiar si in ape
dulci.


Foca gri este inrudita cu cainele de mare. Ea este foarte
rezistenta la clima aspra a gheturilor vesnice din Nord. Puii ei se
nasc in timpul iernii, direct pe banchiza de gheata. Din cauza gerului,
multi dintre ei mor imediat dupa nastere. Cand sunt in primejdie,
aceste foci scot niste sunete specifice, si poate de aceea au fost
denumite si lupi de mare.


O alta rasa intalnita in regiunile boreale este cea a focilor
cu blana. Ele migreaza toamna spre sud, strabatand distante mari, iar
primavara revin in Marea Bering, unde, pe tarmurile insulelor de aici,
se nasc puii de foca. Desi la nastere sunt mici si neajutorati, in
cateva luni ei cresc suficient de mari pentru a se aventura in apele
pline de pericole ale oceanului.


Din aceeasi familie fac parte foca de Groenlanda si elefantul
de mare. Foca de Groenlanda este foarte agila si jucausa, fiind
capabila sa inoate pe spate, asemenea delfinilor! Elefantul de mare
reprezinta o adevarata curiozitate a naturii, datorita dimensiunilor
sale gigantice: cinci metri lungime si peste o tona greutate! Astfel,
el este cea mai mare foca din lume. Îsi datoreaza numele de elefant de
mare atat marimii sale impresionante, cat si aspectului sau, avand
botul prelungit intr-un fel de trompa. O alta curiozitate este faptul
ca grasimea reprezinta nu mai putin de o treime din greutatea sa. Dar
acest lucru devine cat se poate de normal daca ne gandim la ce
temperaturi scazute traiesc aceste animale. La nastere, un pui de
elefant de mare cantareste in jur de cincizeci de kilograme si este
acoperit cu o blana neagra, deasa. În cateva saptamani ajunge sa-si
tripleze greutatea. Elefantul de mare este de obicei pasnic, dar poate
deveni agresiv atunci cand se simte in primejdie.


Desi a fost vanat intens timp de secole, el nu este amenintat cu
disparitia. Acest mamifer este intalnit numai in sudul Americii de Sud
si in Antarctica, precum si pe insulele din jurul acestui continent.


Sa mai amintim si de focile cu mustati (denumite si foci cu
barba), - cu denumirea latineasca erignatus barbatus. Ele traiesc numai
in emisfera nordica si se disting, dupa cum usor va puteti da seama din
numele lor, prin mustatile stufoase. Au o culoare gri-galbuie si se
hranesc, spre deosebire de majoritatea focilor, mai mult cu
nevertebrate decat cu peste.


Cea mai agresiva dintre toate rasele speciei de foci este
foca-leopard, sau leopardul de mare. Acesta este un pradator zvelt si
agil, vanand nu doar diversi pesti, ci si pinguini sau chiar alte foci
mai mici. Este numit leopard de mare atat datorita ferocitatii sale,
cat si aspectului - are pielea de culoare gri-galbuie, acoperita cu
pete de diferite marimi. Unele varietati de leopard de mare au pielea
gri-argintie, cu pete. Dintii sai sunt extrem de ascutiti si puternici,
adaptati pentru a sfasia prada. Aceasta rasa de foca este raspandita in
insulele din jurul continentului antarctic, cat si pe tarmurile
propriu-zise ale acestuia. Un leopard de mare obisnuit masoara
aproximativ trei metri si jumatate lungime. Traieste de obicei
singuratic; desi apa este mediul sau preferat de prada, poate sa vaneze
si pe uscat, mai precis pe zapada, servindu-se de inotatoarele din fata
pentru a aluneca mai rapid in urmarirea pinguinilor.


Toate rasele de foci pot fi considerate rapitoare, insa unele
sunt mai specializate decat altele, cum este leopardul de mare mai sus
amintit, pe cand altele sunt inofensive. Asa, de pilda, din grupa
focilor cu urechi, focile cu blana din Antarctica se hranesc numai cu
cril (un fel de rac foarte mic care traieste in grupuri de miliarde de
exemplare in marile polare si care constituie si hrana unor specii de
balene). Despre focile cu urechi mai trebuie spus ca ele se comporta
foarte bine in captivitate, fiind preferate pentru dresura in circuri
si in delfinarii.


V-am spus ca, desi marea majoritate a focilor traiesc in
regiunile arctice sau antarctice, adica in apropierea Polului Nord sau
a Polului Sud, exista si alte foci - putine, ce-i drept - care pot fi
intalnite in marile calde. Din pacate, aproape toate sunt pe cale de
disparitie. Este vorba in primul rand despre specia monachus monachus,
foca-sihastru. Aceasta reprezinta un caz aparte. Pe vremuri, era des
intalnita in largul coastelor Mediteranei si chiar in Marea Neagra, pe
litoralul turcesc si bulgaresc, ba chiar pe litoralul fost romanesc al
Dobrogei de sud, care acum face parte din Bulgaria. În prezent, focile
au disparut practic complet din Marea Neagra, fiind exterminate de
pescari. Aceeasi rasa de foca-sihastru (numita asa datorita modului de
viata singuratic) era intalnita in Oceanul Atlantic, pe coastele
Africii si in Insulele Canare. Astazi, din aceasta rasa mai exista, se
pare, mai putin de o mie de exemplare, iar numarul lor continua sa
scada.

Si pe tarmurile africane, foca-sihastru a fost vanata timp de secole,
nu atat pentru carnea sau pentru pielea sa, cat mai ales pentru faptul
ca se credea ca este daunatoare pescuitului, caci ar extermina
bancurile de pesti din zona.


O familie distincta o reprezinta morsele, inrudite cu focile,
dar avand multe trasaturi caracteristice. Voi stiti cum arata o morsa?
Este ceva mai mare decat o foca obisnuita si se misca mai greoi pe
uscat. Morsa este usor de recunoscut datorita celor doi colti puternici
cu care este inzestrata si care pot ajunge pana la un metru lungime!
Morsele traiesc in zona Oceanului Arctic; de obicei nu migreaza pe
distante prea mari, ci prefera sa ramana aproape de tarmurile cu care
sunt familiarizate. Se hranesc atat cu peste, cat si cu scoici, melci
si crabi, pe care ii culeg de pe fundul apei, uneori rascolind nisipul
cu coltii lor lungi. Acestia mai sunt folositi si pentru a se lupta
intre ele, dar acest lucru nu se intampla foarte des. Morsele au fost
si sunt si in prezent vanate intens de eschimosi, pentru pielea,
carnea, grasimea si coltii lor. Din pielea de morsa ei isi fac haine si
incaltaminte, caci este foarte rezistenta. Coltii erau in trecut
folositi pentru confectionarea varfurilor de harpoane si a cutitelor.
Focile sunt înotătoare foarte iscusite, putând rămâne sub apă timp de
30 de minute, ajungând la adâncimi de 200 de m. In mod normal rămân
însă ca. 3 minute sub apă, timp în care vânează peşti ca heringi,
sardine, lostriţe, plătici ca şi crustacei şi moluşte.
In apă vânează fiecare separat, numai pe uscat trăiesc în colonii mici.
In general sunt animale agresive, având loc frecvent lupte sângeroase
între masculi. Imperecherea are loc în apă, mai mulţi masculi urmărind
o femelă care se apără la început prin muşcături, după împerechere
partnerii se despart. Unele specii de foci trăiesc grupate în haremuri.
Perioada de gestaţie durează 11 luni fiind născut de regulă un singur
pui care are ca. 10 kg şi o lungime de 85 cm, el va suge timp de 5
săptămâni lapte matern, după care va fi părăsit de mamă. Focile trăiesc
în medie între 30 şi 35 de ani.
Sus

Leii,tigri si jaguarii

Probabil cele mai reusite pradatoare din lumea animala, acesti
ucigasi inversunati si rapizi, ataca prin surprindere sau captureaza
victimele dupa o goana indelungata.
Printre felinele mari deosebim sase specii: leul, jaguarul, tigrul,
pantera, pantera de zapada si ghepardul, care este incadrat intr-un gen
aparte.

Felinele au aparut pe Pamant in urma cu 25 de milioane de ani. Primul
şi poate cel mai recunoscut reprezentant al lor avea colţi (canini) de
peste 20 de centrimetri lungime. Aceste animale uriaşe se parecă vânau
ierbivore mari, pe care le sfâşiau cu ajutorul colţilor. Între felinele
menţionate există şi numeroase deosebiri. De exemplu, leul, tigrul şi
pantera au obiceiul să urle, în timp ce irbisul şi ghepardul nu.
Majoritatea felinelor mari se lungesc întinse pe pământ, în vreme ce
pantera de zăpadă stă ghemuită în timpul hrănirii. Cu excepţia
ghepardului, ghearele felinelor pot fi retractate sau scoase în funcţie
de necesităţi. Toate felinele mari sunt prădătoare: pentru
supravieţuire sunt nevoite să vâneze animale vii sau să caute hoituri.
Cele mai multe specii stau la pândă pentru a le vâna. În timpul
vânătorii umblă în vârful labelor cu ghearele retrase, atingând solul
doar cu perniţele (plantare şi palmare). De obicei se furişează cu
grijă în apropierea victelor, apoi cu ajutorul muşchior puternici ai
membrelor posterioare şi ai spateluise aruncă brusc asupra animalului.
După ce au prins şi au doborât prada, o omoară, zdrobindu-i vertebrele
cervicale printr-o muşcătură puternică, sau acoperindu-i cu gura
orificiile nazale şi gura până ce animalul se sufocă. Cele mai multe
feline vânează singure, în schimb leii vânează în grup – aplicând o
strategie foarte eficientă.

Leul - “regele animalelor” este pradatorul de varf
al savanelor africane. Este al doile ca marime si produce cel mai
puternic urlet dintre felinele mari.
Jaguarul - fascinantul jaguar este locuitorul
padurilor dese. Vaneaza singur, de la cerb la broasca, prinde tot ce
poate. Isi apara cu inversunare teritoriul de
confratii sai.
Tigrul - silueta eleganta a tigrului este perfect
camuflata prin blana dungata, care il ascunde in desisul forestier.
Vaneaza la caderea noptii sau mai tarziu, fiind aproape invizibil.
Tigrul alb este rar, dar se mai poate vedea si in unele regiuni ale
Indiei. Dungile sunt negre si ochii albastri. Exista si exemplare
albinotice - adica fara pigment - blana lor este alba, iar ochii rosii.
Sus

Ursi Grizzli

Ursul grizzly (denumit pe scurt şi Grizly) (Ursus arctos horribilis) trăieşte in America de Nord făcând parte din familia ursului brun.
Ursul Grizzly este foarte asemanator cu ursul negru, diferentele fiind ca este mult mai agresiv (de unde si numele latinesc de Ursus arctos horribilis), blana lui nu este la fel de deschisa ca a ursului negru si este in special un animal nocturn, foarte rar iesind din bârlog in zori. Fiind un mamifer pe cale de disparitie, ursul Grizzly este intalnit doar in Parcul Naţional Yellowstone, din America de Nord. Se hraneste cu cadavre de bizon sau pui de elan, mai ales primăvara. In rest, manânca iarbă, seminte, fructe de pădure, rădăcini, diferite plante si furnici. Perioada de hibernare este mult mai lunga decat a altor ursi, in acest timp avand loc si nasterea puilor (intre 1 si 4), mici, cu corpul acoperit de o blana mica si rara, avand o greutate de jumatate de kilogram. Stiati ca un urs grizzly poate manca intr-o zi mai mult de 200.000 de fructe de padure.

Balenele

Balenele
apartin ordinului cetaceelor, care sunt mamifere marine, cu sange cald.
Cetaceele se impart in doua mari grupe: cetaceele cu dinti (delfinii)
si cetaceele cu fanoane (balenele).

Spre
deosebire de mamiferele terestre, bale-nele s-au adaptat mediului
acvatic. Astfel, pentru a nu pierde foarte multa caldura in apa rece,
ele si-au marit dimensiunile si si-au dezvoltat un strat protector de
grasime, care poate avea pana la 50 cm grosime. Grasimea nu este insa
fixata de musculatura de dedesubt, ci aluneca pe ea. Corpul balenelor
este hidrodinamic, ceea ce le faciliteaza inaintarea, iar in oase se
depune o cantitate mare de ulei.

In
ciuda dimensiuni-lor mari, balenele nu con-suma multa hrana, datori-ta
economiei de energie. Se hranesc cu plancton, krili si pesti. Pentru a
se putea hrani cu plancton, balenele au fost inzestrate in cursul
evolutiei cu niste formatiuni numite fanoa-ne. Acestea se termina cu
niste prelungiri in forma de perie, care au rol de sita. Din tonele de
apa introduse in gura, ele retin doar planctonul. Fanoanele au la
origine cutele planseului bucal, nu dintii.

Capul
balenei trebu-ie sa fie foarte mare si puternic, pentru a putea rezista
la greutatea mare a fanoanelor si la volumul imens de apa care trebuie
filtrata. Lungimea capului Balenei de Vizcaya repre-zinta 40% din
lungimea corporala totala, iar vertebrele ei cervicale sunt bine sudate
intre ele, pentru a putea mentine greutatea corpului. Balena cu cocoasa
are o tehnica de vanatoare cu totul aparte: se scufunda sub bancurile
de pesti, sufland un „nor de bule de aer” care va dezorienta pestii,
dupa care se ridica brusc la suprafata si ii inghite cu sutele.


Balenele trebuie sa vina la suprafata pentru a respira. Ele expira
dioxidul de carbon si inspira oxigen prin nara de pe partea dorsala a
capului. Odata cu dioxidul de carbon sunt eliminati si vapori de apa
care se condenseaza si formeaza un jet de apa inalt de 5-6 metri,
insotit de un sunet puternic. 28583jcx58ecu7p

Balenele
nasc o data la 2-3 ani. In timpul nasterii, balena mama este
inconjurata de cateva „moase“, care vor ajuta nou-nascutul sa se
mentina la suprafata pentru a respira.

Oamenii
de stiinta urmaresc balenele pentru a cunoaste mai multe despre viata
lor. Cel mai modern mijloc de urmarire este prin satelit. Balenei i se
ataseaza un emitator. Emitatorul emite semnale care sunt receptate de
un satelit, transmite informatiile la o statie de receptie de pe Pamant.

Girafele

Girafa este cea mai înaltă din toate speciile de animale. Masculii pot avea 4,8 - 5,5
m înălţime şi o greutate de 900kg. Numele ei provine din arabă şi înseamnă cea mai înaltă dintre toate.

Originară din Africa, girafa este înrudită cu familiile: Cervidae şi Bovidae, dar aparţine altei familiei, Giraffidae, care cuprinde doar girafa şi ruda ei cea mai apropiată okapi

Girafele sunt faimoase datorită gâtului lor extrem de lung (care le permite să ajungă la frunzele cele mai înalte şi mai fragede din arbori) şi picioarelor anterioare care sunt mai lungi şi mai mari decât cele posterioare. Structura osoasă a gâtului nu este diferită de cea a altor mamifere, neavând vertebre în plus, dar fiecare din cele şapte oase este mai lung. În plus are coarne mici acoperite cu piele (ossicoarne)

Există multe modificări specifice ale structurii girafei, care au evoluat aparte comparativ cu a altor mamifere, în special sistemul circulator. Inima girafei trebuie să pompeze o presiune sangvină practic dublă ca a multor alte mamifere mari pentru a putea menţine fluxul sanguin normal. În partea superioară a gâtului girafei, există un sistem complex de regulare a presiunii sângelui care previne excesul acestuia când girafa coboară capul să bea.

Vasele sangvine din partea inferioară a picioarelor sunt supuse unei presiuni foarte mari. Girafa are o piele groasă şi strânsă pe extremităţile inferioare ale picioarelor, care menţine presiunea extravasculară ridicată, semănând ca funcţie cu costumul unui pilot de avion supersonic.

Majoritatea sunetelelor pe care girafa îl emite cu ajutorul plămânilor săi enormi nu poate fi auzit de urechea umană, întrucât girafele comunică între ele cu ajutorul infrasunetelor.

Limba de culoare neagră, foarte lungă (circa 45 de cm), îi permite să-şi cureţe urechile. Are două coarne şi o creastă osoasă datorită dezvoltării excesive a oaselor frontale şi nazale. Gura este diferită de cea a altor rumegătoare, buza superioară nu este tăiată ca la cămile, are o forma mai ascuţită. Are un sistem care îi permite să deschidă şi să inchidă fosele nazale în mod voluntar, protejându-le de prf.

Blana este de culoare galbenă, cu pete de culoare mai închise sau mai deschise, petele de pe gât sau picioare sunt mai mici.

Girafele trăiesc în grupuri de 20-30 exemplare, la tinereţe, la bătrân
Reproducerea

Perioada de gestaţie la girafă este între 14 şi 15 luni; naşte un singur pui. Girafa naşte în picioare iar sacul embrionar nu se rupe cand fătul cade pe sol. Girafele nou născute măsoară 1,8m. La puţine ore după naştere , puiul de girafă poate alerga şi nu se deosebeşte de cel care are o săptămână. Oricum în primele două săptămâni stau mai mult aşezate şi păzite de mama lor. Girafele adulte sunt prea mari pentru majoritatea carnivorilor, dar exemplarele mai tinere pot fi atacate de majoritatea carnivorilor : lei, leoparzi, hiene şi câini sălbatici. Puiul devinde independend după 18 luni. Doar 25-50% dintre ei vor ajunge adulţi, având o medie de viaţă de 20 şi 25 ani.
Alimentaţia

Regimul alimentar al girafei este în acord cu fizicul; mănâncă frunzele arborilor folosind limba. Cele care traiesc în în sudul Africii preferă ramurile şi frunzele care au spini. Când mănâncă alimente proaspete şi suculente pot sta mult timp fără apă, dar în epoca de secetă parcurg mai multi kilometri pentru a bea apa din lacuri sau bălţi. Alimentul favorit al girafei este Acacia, o specie de arbore care creşte în savana, este un animal care alege mult mâncarea când poate să aleagă. Dar daca nevoia o cere ,nu are probleme în a se adapta la alte alimente. De asemenea consumă alte specii de arbori şi iarbă. Pentru a bea sau a mânca iarbă , girafa trebuie să se aplece si se aşează într-o poziţie vulnerabilă.

Limba girafei cât şi aparatul digestiv sunt adaptate să digere vegetale cu spini, pe care le digeră fără nici un tip de probleme. Girafele petrec 16-20 ore pe zi alimentându-se şi dacă au pui, o pot face şi în perioada cea mai călduroasă din zi cand animalele de pradă sunt inactive. Poate ajunge să mănânce şi 65 kg de vegetale. Girafa la fel ca vaca, este un animal rumegător, are 4 stomacuri şi digestia este asemănătoare celorlalte rumegătoare (digestia are nevoie de mult timp).
Sus

Pisicile din rasa Chateux


Origine. Aceasta rasa, de origine franceza, este considerata ca fiind una dintre cele mai vechi rase crescute in Europa, fiind citata inca din secolul al XVI-lea.Denumirea acestei rase vine de la manastirea Grand-Chartreuse din Alpi, unde este si azi crescuta cu multa atentie de calugarii acestui asezamant.
Insusiri morfologice. Rasa robusta si puternica, se caracterizeaza printr-un cap relativ rotund, influentat si din cauza obrajilor de forma convexa.La nivelul capului intalnim urechile, de dimensiuni mijlocii, cu varfurile usor rotunjite si acoperite de un par foarte fin.Amplasate in partea superioara a capului, dar usor inainte, da impresia ca pisica este permanent pe receptie.Ochii sunt mari, rotunzi, expresivi, vioi si de culoare aramie sau portocalii.Maxilarele sunt foarte bine dezvoltate, iar buzele au culoarea neagra-carbunoasa.Varful botului si pernitele sunt albastrui spre gri.
Trunchiul este masiv cu pieptul larg, bine imbracat in musculatura, gatul relativ gros si puternic.Membrele au o lungime mijlocie, solide, cu musculatura ferma si labe puternice.Coada este proportionala, usor rotunjita si acoperita ci o blana identica cu cea de pe corp.
Cand se deplaseaza da impresia unui animal linistit, cu o forta deosebita si un cal desavarsit.Corpul este acoperit de un par scurt, des, fin si matasos, ceea ce-i confera animalului un aspect deosebit de placut.
Culoarea acestei rase poate cuprinde toate nuantele de albastru si gri, dar sunt preferate cele cu tonalitatea ardezie-deschisa.Nu se admite ca pe roba animalului sa intalnim tonalitati diferite sau dungi si pete de nici un fel.

Caracter si comportament . Aceasta pisica este poate cea mai potrivita pentru traiul in locuintele mici si spunem acest lucru din doua mari motive:
-este o pisica cu un comportament de exceptie, extrem de echilibrat si bland, o pisica foarte frumoasa care se adapteaza din mers cu modul de viata al familiei din care face parte.
-are o blana compacta, alcatuita din fire de par scurte ceea ce o recomanda inaintea multor rase pentru convietuirea cu copii in mod special.In consecinta nu aveti probleme legate de caderea parului cu aceasta minunata rasa.
Chartreaux este apreciata foarte mult datorita caracterului bland si docil, mersului linistit, odihnitor, cu deplasari sigure, fara zgomtote si foarte sociabila.
Pisici curajoase in lupta cu rozatoarele mari sau mici sunt foarte intreprinzatoare si nu sufera de foame daca sunt lasate libere.Animal inteligent si subtil, apreciaza cu mare acuratete caracterul stapanului, fara sa depaseasca anumite limite in comportamentul fata de acesta.
Este o rasa de o fidelitate fara egal, care poate refuza sa se hraneasca, pana la sacrificiu daca dintr-un motiv oarecare este despartita de stapan.Isi urmeaza stapanul la plimbare chiar si nechemata, posedand o maniera foarte originala de a privi lumea si oamenii care o inconjoara.
Cu toate acestea uneori fuge de acasa si se intoarce dupa o hoinareala de cateva zile, daca intre timp nu s-a intamplat nimic deosebit.
Se acomodeaza foarte usor la intretinerea in apartament, se imprieteneste repede cu cei care o inconjoara, dar solicita din partea stapanului sa-i acorde atentie si afectiune pentru ceea ce ea ofera.
Varietati.Cu toate ca este o rasa foarte veche, nu s-au admis in timp alte culori, decat cea clasica, dar totusi recent a aparut varietatea albastru-crem, ca rezultat al unor imperecheri intre chartreaux si Europeana crem.La aceasta varietate, culoarea nu mai este "uni", ci bicolora, mai mult sau mai putin acceptata de crescatori.[i][u]

Rasa de pisici Bombay

Origine.
Poarta aceasta denumire din cauza asemanarii sale, pastrand evident
proportiile, cu pantera neagra din India.De fapt, rasa este rezultatul
incrucisarii dintre o Burmeza maro si o pisica Americana shorthair
neagra.Desendentii selectionati in continuare au condus la formele
prezente si foarte cautate astazi.

Insusiri morfologice. Rasa de talie mijlocie se
caracterizeaza printr-o conformatie armonioasa, un corp longilin si
suplu, sprijinit pe membre puternice si proportionate cu restul
corpului.Musculatura este bine dezvoltata si proportionata.Capul este de
forma triunghiulara, cu largimea mai mare in regiunea fruntii si mai
ingusta in partea libera.Se remarca forma aproape dreapta a urechilor,
cu varfurile usor rotunjite si acoperite de fire de par fine si
dese.Ochii, bine departati intre ei, sunt rotunzi, bine deschisi,
luminosi si de culoare galben-portocalie.Corpul este acoperit de un par scurt, fin, moale si foarte lucios,
ce este asezat "strans" pe corp, care ii da un aspect deosebit de
interesant.

Culoarea este neagra, lucioasa, uniforma, pe toata suprafata corpului.Nasul si pernitele sunt deasemenea negre.
Caracter si comportament. O rasa extrem de captivanta si fascinanta, este tot mai mult apreciata de crescatori.
Excelenta pisica de apartament, este deosebit de inteligenta,
afectuoasa si foarte apropiata de stapan.Are o voce blanda, placuta si
nu suporta zgomotele.Este o rasa care accepta usor prezenta altor rase
de animale, dar mai putin pe cale din neamul sau.Apreciaza mult
linistea din interiorul locuintei, indeosebi cand ramane impreuna cu
stapanul
sau.Nu iubeste copii galagiosi si cu miscari dezordonate.Puii se nasc
cu o roba mai deschisa, care insa se inchide la culoare, pe masura
inaintarii in varsta.
Putin pretentioasa la hrana, prefera totusi mesele in care predomina multa carne frageda
.Varietati. La aceasta rasa nu exista alte varietati si nu se admit
Sus

Cum alegi numele animalului de casa?

Poate fi surprinzator, insa peste 50 la suta din numele animalelor sunt sau nume de oameni, sau porecle. De cele mai multe ori stapanii isi numesc animalutzele asa cum s-ar numi pe ei insisi.
O alta parte a acestora (20% dintre nume) sunt bazate pe infatisare sau pe personalitate. O pisica neagra va fi numita Blacky sau Midnight, iar cainii activi Speddy sau Quicky.

Sfaturi utile pentru alegerea numelui

Alegeti un nume pe care animalul sa-l poata recunoaste foarte usor. De obicei animalele raspund mai bine la nume formate din una sau doua silabe.

Numele trebuie sa fie usor de rostit si de asemenea sa va faca placere sa-l rostit. Este mai putin jenant sa va strigati catelul Jack sau Candy in parc decat Black Smoke sau Darth Vader.

Pentru caini, pe care cu siguranta veti dori sa-i invatati cate ceva, evitati numele care seamana foarte mult cu comenzile "sezi", "culcat", "asteapta", "aport" etc. Poate fi confuz pentru un caine cu numele Seth in momentul cand ii dati comanda "sezi".

Daca alegeti un nume lung trebuie sa luati in considerare si varianta prescurtata a acestuia. Numele lungi vor fi scurtate inevitabil si se poate pierde efectul pe care l-ati cautat.

Asteptati cateva zile inainte de a va hotari asupra unui nume. Personalitatea animalutzului va poate da indicatii pretioase in acest caz.

Alegeti un nume care va creste odata cu animalutzul vostru. Un nume diminutivat se poate dovedi nepotrivit in momentul in care companionul va ajunge la maturitate.
Sus

Pestii sanitari

Unui cercetator americana, Konrad Limbo, îi datoram descoperirea pe tarmurile Californiei de Sud în primavara anului 1949, a unei �institutii� submarine de un extraordinar interes stiintific. Este vorba de serviciul de asistenta sanitara pe care unele fiinte marine le acorda semenilor lor ori de câte ori acestia sunt atacati de paraziti si bacterii.

Pâna în prezent stiinta cunoaste peste 25 de specii de pesti-sanitari, 6 specii de creveti si un crab, toti specializati pentru acest gen de activitate.

Pestii-sanitari seamana unii cu altii: au botisoarele alungite ca niste pensete si corpul decorat în culori foarte vii, pentru a putea fii detectati de la distanta. Ei îsi ofera serviciile printr-un ritual de miscari, cunoscut de toti pesti în suferinta. La rândul lor, si pacientii îsi semnaleaza miscarile: pestele Naso tapeinosoma pigmenteaza în albastru locul unde se afla un parazit pentru a atrage atentia curatatorului. Nu-i de mirare deci ca au devenit niste �persoane inviolabile�. Nici un animal de prada din mari si oceane nu-i ataca. Ceva mai mult. Unii uriasi ai recifelor, renumiti pentru voracitate si lacomia lor, cum ar fii bibanii-uriasi, îsi deschid docile gura, iar pestisorii-sanitari, patrunzând în aceasta �pestera� ucigatoare, ciugulesc, fara frica de a fi înghititi crustaceii paraziti de pe peretii ei. Chiar si aricii de mare, atât de precauti si urâciosi, îsi desfac tepii, lasând maruntii pesti Siphonia versicolar sa le curete crusta de oaspetii nedoriti si de resturi detritice. Micutul peste argintiu numit de pescari seniorita este vestit prin neobosita sa �asistenta medicala�.

Pestii-sanitari, desi singuratici, nu-si desfasoara activitatea la întâmplare, ci doar în anumite locuri, cu vizibilitate buna în toate directiile, cum ar fi o iesitura de stânca, lânga vasele scufundate, la �liziera� padurilor subacvatice de alge.

Multe locuri cautate de pescari îsi datoreaza faima si prezenta �agentilor sanitari�, care atrag bancuri uriase de pesti.

Pentru a verifica daca asa stau lucrurile, Konrad Limbo a efectuat o experienta simpla: a capturat toti pesti sanitari care patrundeau în jurul unor recife. Dupa câteva zile, cercetatorul a constatat doua fenomene interesante. În primul rând, împutinarea considerabila a pestilor din respectivul perimetru. N-au mai ramas decât câtiva din vechi localnici. În al doilea rând, �conservatorii� care nu au parasit recifele pustii au început sa sufere de diferite boli de piele. Solzii li s-au acoperit cu inflamatii si ulceratii. Înotatoarele pareau zdrentuite, excrescente albe, pufoase, le fluturau în jurul corpului. Analizele de laborator au scos în evidenta ca aceste rani erau anumite bacterii patogene si au demonstrat serviciile inestimabile ale pestilor-sanitari, care pot fi foarte bine încadrate în acele uimitoare actiuni de întrajutorare ce se petrec în �lumea tacerii�.
Sus

Crocodilii

Dupa cum stim,crocodilii erau animalele "domestice" ale egiptenilor.Ei erau ca niste zei pentru vechii egipteni.Aceste animale erau sacrificate si mumificate o data cu decedarea Regilor Egiptului.Toate acestea au fost descoperite acum o saptamana de catre Tara Ausebia,un doctor biolog.Pentru a fi descoperite toate aceste lucruri,a fost nevoie de 6 ani.Tot acum o saptamana ,in sarcofagul lui Tutankamon a fost descoperita piele de crocodil.In unele zone,ploua o data pe an,si era ziua preferata a crocolililor,ziua in care ei se scaldau in apa.Dar ce se intampla cand aceasta apa se evapora cu timpul?Ce se intampla cand apa Niluilui se imputineaza?Aceste lucruri nu
au fost descoperite inca din istoria crocodililor,dar sa spreram ca bioloaga Tara
Ausebia va descoperi si acest secret al Egiptului.

Tarantula si scorpionul au devenit "animale de casa" ale oamenilor"

Tarantula caracterizată ca fiind „foarte mare şi deosebită” reprezintă o achiziţie scumpă. Din cauza temperamentului nervos şi agresiv, este recomandată doar colecţionarilor avansaţi. De câte ori se simte ameninţată, ea va arunca perişori urticanţi şi va încerca să muşte. Pentru a-şi intimida atacatorul, tarantula îşi întinde picioarele şi îşi leagănă corpul, iar în ultima fază a atacului va începe să se rotească, timp în care cu spinii ascuţiţi de pe picioare şi spate va încerca să-şi lovească atacatorul. Puişorii de trantulă pot fi hrăniţi cu greieri sau alte insecte, iar pentru adulţi deliciul îl fac şopârlele mici şi câte un şoarece. La maturitate, tarantula poate atinge 20 de centimetri şi poate fi ţinută într-un terariu decorat cu o coajă uscată de copac sau un minibuştean.

Scorpioni care nu înţeapă

Scorpionii din specia Flat Rock sunt total difereţi de scorpionii clasici. Ei au o durată lungă de viaţă, multe variaţii în colorit şi înţeapă extrem de rar, apărându-se doar cu cleştii. Această specie este recomandată atât pentru începători cât şi pentru cei avansaţi. „Semiagresivi” şi nervoşi, scorpionii din această specie pot fi crescuţi într-un terariu în care se va pune un bol plat de apă . Pe fundul terariului scorpionii au nevoie de nisip peste care se poate adăuga, ca refugiu, scoarţă de copac sau pietre. Scorpionii se hrănesc cu gândaci, insecte mari şi din când în când pot primi câte o şopârlă mică sau un şoarece adult. În terariu trebuie asigurată o temperatură cuprinsă între 24 şi 30 de grade şi un indice de umiditate de 70-75 la sută.

Scolopendre sau miriapozii

Cea mai mare şi mai frumosă specie este Scolopendra Giant Desert. Ea poate ajunge la o lungime de 20 de centimetri şi, cu toate că nu este considerată a avea un venin letal, muşcătura ei este extrem de dureroasă, fiind resimţită de la ore la câteva zile. Scolopendra poate fi de culoare roşie sau portocalie cu picioare galbene, capul şi coada cu dungi negre. Câteodată dungile miriapodului pot fi paralele cu picioarele, caz în care invertebrata este considerată „o comoară”. Miriapodele pot fi ţinute în terariu. Înălţimea acestuia este foarte importantă, întrucât miriapodul va încerca să evadeze de câte ori i se oferă ocazia. Hrana constă în insecte mari, pui de şopârlă şi şoareci adulţi. În terariu, indicele de umiditate trebuie să fie de 80 la sută.

Ultima editare efectuata de catre Admin in Lun Feb 02, 2009 7:17 pm, editata de 1 ori
Sus

Spelndorile acvariului:pesti

Datorită
coloritului viu pe care îl au,pestii Beta sunt unii dintre cei mai
cunoscuti si frumosi pesti de acvariu pe care ii poti avea.O singură
privire aruncată inspre ei si te vor vrăji pentru totdeauna.Dar în
ciuda frumuseţii lor,Beta nu pot fi ţinuţi într-un acvariu populat şi
de alţi peşti.

Beta este originar din Cambodgia,Thailanda unde
populeaza apele nu foarte adanci.Deoarece in mod natural acesti pesti
se gasesc in zone cu climat cald, ei prefera o temperatura destul de
ridicata a apei din acvariu. Daca apa din acvariu este mai rece, rece
insemnând chiar si la temperatura camerei, atunci ei vor sta apatici pe
fundul acvariului.Este recomandabil ca in acvariu sa se plaseze un
termometru care sa satisfaca nevoia de caldură.

Deşi se
considera că Beta se dezvoltă cel mai bine în vase de dimensiuni mici,
el are totuşi nevoie de un anumit spaţiu destinat mişcării, pentru a-şi
putea întinde înotătoarele şi pentru a respira. Aceşti peşti şi-au
dezvoltat un organ specializat prin care respira asemanator
oamenilor.Deci, pe langa termometru,in bazinul lor este bine sa se
gaseasca si un filtru de apa.Daca nu ai posibilitatea de a-i cumpara şi
acest produs ai grija ca apa sa le fie schimbata mai des(de 2-3 ori pe
săptămână)pentru că altfel vor muri.

Intr-un acvariu nu va putea
convietui mai mult de 1 mascul. Fiind un peste cu „personalitate”
masculii se vor bate pana la moarte(în Thailanda se organizeaza
concursuri de bataie intre masculi de Beta ). Este posibil ca un mascul
sa atace si femela sau s-o hartuiasca pana survine moartea aceteia.
Daca neaparat vrei sa ţii mai mulţi Beta într-un acvariu atunci ai
grijă ca acvariul sa fie destul de mare si sa aiba numeroase plante
pentru a se putea ascunde aşa cum fac şi în libertate.

Culorile
acestor pesti – de la rosu la albastru,mov sau orange – permit
diferentierea masculilor de femele.De obicei masculii au un colorit mai
spectaculos decat al femelei si au înotătoarele mult mai lungi.Beta
Splendens 2

Durata de viaţă este cuprinsa între 2-3 ani, fiind o rasă uşor de îngrijit.

Pe
lângă faptul că este deosebit de frumos şi de interesant, Beta este si
foarte inteligent, învăţând repede cine este cel care îl hrăneşte(îşi
flutură înotătoarele aşa cum îşi flutură coada un câine sau o pisică
cand te văd cu castronul lor în braţe) singurul inconvenient fiind
acela că este un…peşte.

Sper ca v-am trezit interesul fată de
aceşti peşti de acvariu si ca data viitoare cand veti mai intra intr-un
petshop va veti uita macar de curiozitate la un Beta Splendens.
Sus

1.Pisicil birmaneze
Pisica Birmaneza este una dintre cele mai misterioase si mai frumoase
pisici. Cu o existenta veche, din perioada antica, dupa cum spun
legendele, aceasta rasa de pisica si-a gasit de-a lungul vremii multi
admiratori. Blana acestei pisici este de culoare deschisa, cu nuante
mai intunecate pe botic, picioare si coada.


2.Cainii ciobanesti germani (cainii de lup)


Ciobanescul German este un atlet, cu corp perfect armonios, de marime putin superioara celei mijlocii, usor alungit, robust, cu musculatura foarte bine dezvoltata, cu osatura puternica, cu spatele scurt, drept si rigid, cu gatul puternic si musculos. Capul este proportionat, usor alungit si uscat, fruntea foarte putin bombata, destul de larga, craniul putin mai lat intre urechi. Botul in forma de pana este proportional cu craniul. Dantura este foarte puternica, incisiva, inchizandu-se in foarfeca. Ochii de marime mijlocie, migdalati, usor oblici, de culoare mai inchisa decat culoarea parului, au o expresie vioaie si inteligenta. Urechile de marime mijlocie, mai late la radacina, cu inserctie inalta, terminate in varf ascutit, sunt purtate drept in sus (puii si tineretul pana la 4 - 6 luni poarta urechile atarnate). Coada stufoasa, compacta, cu par des, lunga pana la jaret, in forma de sabie putin arcuita este purtata in jos, niciodata pe spate.
Origine:
Este rasa cea mai numeroasa, mai cunoscuta si mai raspandita in intreaga lume. Ciobanescul German este, datorita calitatilor sale si a posibilitatilor de folosire, cel mai polivalent caine. Veche de peste 6000-7000 de ani, rasa are un sir lung de stramosi, incepand cu Ciobanescul Persian, care la randul sau descinde din Canis Familiaris Matris Optimae. Pe baza asemanarii vagi fenotipice cu lupul, Ciobanescul German este larg cunoscul sub denumirea populara, gresita, de Caine-lup. Rasa a fost fixata abia in anii 1884-1899, cand s-a inceput cresterea selectionata a Ciobanescului German de astazi, de catre capitanul de cavalerie Max von Stepanitz, care printr-o selectie perseverenta si din ce in ce mai fina, a facut din Ciobanescul German un tip perfect de caune, devenit rasa nationala a Germaniei. Unii autori ii atribuie in mod gresit o origine alsaciana.

NU trebuie antrenat pentru paza şi atac!
NU trebuie sa va luaţi un asemnea caine decat daca aveţi şi timpul şi condiţiile materiale şi capacitatea psihica şi cunoştinţele necesare pentru a-l creşte, întreţine şi educa în mod corect!Cainii ciobanesti pot fi si albi.
Sus

Ursii polari

Concurand cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs polar este regele banchizelor din regiunea arctica. Adaptarea sa la apa il clasifica drept mamifer marin.Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strans inruditi pentru a produce hibrizi fertili in programe de incrucisare in captivitate. Insa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata in unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamant - regiunea arctica circumpolara.

Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura in aerul si in apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, in special in timp ce ursul inoata.Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul in pamant si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvarcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pana la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste inotatoare in timpul inotului; labele posterioare au rolul de carma.

Comportamentul natural.
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe intinderi mari - in decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren inghetat si zilnic parcurg peste 40km. Insa majoritatea ursilor apartin unor populatii care raman in aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este intinderea vasta unde calota glaciara polara intalneste Oceanul Inghetat si gheata se sparge. Iarna, cand suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, cand gheata se micsoreaza, se indreapta spre nord. Cand este necesar, ei inoata ore in sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot inota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.

Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa intr-o tarare stangace a picioarelor - este mai mica, in medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamantul golas. Ei pot sa urce stanci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecand pe dealuri in jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frane.

Obiceiuri de hranire.
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, in ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, mananca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii il obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va manca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Cand nu ii ramane altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.

Cum ramane in forma.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care ii permite sa manance pana la 70kg la o singura masa. Ursul isi vaneaza prada in mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore in sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care ii permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau in vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adancime. Uneori pandeste o foca ce se odihneste inotand in liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.

Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare in zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante in perioada de imperechere dintre aprilie si iunie hiberneaza in barloguri adanci si largi sapate in zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pana la 10km de coasta.

Femelele ursului polar incep sa se imperecheze la varsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt putin mai in varsta. Implantarea intarziata a ovulului determina prelungirea perioadei de gestatie intre 195-265 de zile, la sfarsitul careia femela este bine instalata in barlogul sau. In decembrie si ianuarie se nasc intre unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cantarind doar 700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc barlogul prin martie-aprilie, cand cantaresc aproape 12kg.

Puii raman cu mama lor pana la varsta de cel putin 2 ani - cand sunt complet intarcati. Ei o urmaresc peste tot, calcand in urmele ei si chiar mergand calare pe spatele ei cand intra in apa. In prima lor vara ea ii invata cum sa vaneze, iar ei prind gustul sangelui si al grasimii de foca.
Sus

Tigrii bengalezi

» Raspandire. Tigrii se gasesc in sudul si sud-estul Asiei dar si in sud-estul Rusiei (Siberia). Se estimeaza ca in prezent mai exista circa 6000 - 7000 de tigri din care aproximativ 3000 se gasesc in India, tara in care traiesc cei mai multi tigrii. In prezent mai exista cinci subspecii de tigri: Tigrul Siberian, Tigrul Indian (Bengalez), Tigrul Chinez, Tigrul de Sumatra si Tigrul Indochinese. Tigrii traisc intr-un habitat variat: din preeriile tropicale si padurile din sudul Asiei pana in padurile de conifere, de stejari si de mesteacan din Siberia. Tigrii mai traiesc si padurile umede si spinoase din nord-vestul Indiei dar si in junglele inalte din Himalaya.

» Este un animal foarte puternic, poate cel mai puternic din familia felinelor. Au camuflajul asigurat datorita dungilor de pe blana. Sunt vanatori solitari si Vaneaza mai ales noaptea. Au un stil de vanatoare asemanator cu al leoparzilor. Se apropie foarte mult de prada, in cea mai mare liniste posibila, si apoi ataca. Dupa ce prinde prada o musca de gat si o tine asa pana aceasta moare. Cand au ocazia tigrii vaneaza si in apa. Trebuie spus ca tigrii nu agreaza oaspeti la masa; este obositor pentru un tigru sa vaneze pentru doua sau mai multe animale. O femela matura trebuie sa mananca cel putin odata pe saptamana. Tigrii se hranesc in general cu mamifere medii precum: porcii, antilopele, cerbi, caprioare dar si cu mamifere mari precum bivolii.

» O femela poate face pui odata la trei ani. Ea poate naste doi sau trei pui. Devotamentul mamei este esential in supravietuirea puilor. In primele luni de viata acestia pot fi ucisi de majoritatea pradatorilor. Dupa circa opt luni puilor le cad dintii de lapte si incep sa le creasca cei permanenti.

» Tigrii adora apa. Se racoresc, inoata, se joaca si mananca in apa.

» Tigrii traiesc de la 10 pana la 15 ani.

» Masculii sunt mai retrasi decat femelele.
Sus

Cainii ciobaneasti de paza

Este una din grupele cele mai insemnate; ea cuprinde toate rasele de caini care timp de milenii au fost sprijinul oamenilor la paza cirezilor de vite si a turmelor de oi.

Din timpuri stravechi, cainele a posedat si alte aptitudini decat cele de vanator si, dintre acestea, cele mai de seama au fost cele de paza. Daca domesticirea si cresterea animalelor a furnizat omului hrana, piei si mijloace practice de transport, a existat intotdeauna si pericolul ca turmele sa fie pradate. Padurile de pretutindeni erau pline de animale salbatice pradalnice si de lotri. Fiind pregatit sa participe la vanatoare alaturi de om, cainele a devenit curand si sentinela turmelor, paznicul incoruptibil, gata sa respinga oricand agresorii, fie ei oameni sau fiare.

Primii caini ciobanesti au fost de talie mare, masivi, puternici si curajosi, gata sa sara la gatul lupului, ursului sau altori intrusi.

Cei dintai caini de turma au aparut in serviciul ciobanilor nomazi din Asia. Navigatorii fenicieni i-au adus in Europa unde s-au incrucisat cu rasele locale si, in decursul secolelor, au stat la originea celor mai vestite rase.

La inceput, ciobanii preferau cainii cu parul alb, poate pentru ca le era mai usor sa-i observe noaptea, in raport cu parul de culoare inchisa a lupului, sau a ursului, si sa intervina cu lovituri de bata in lupta lor, fara sa raneasca proprii caini. Asa se explica faptul ca avem astazi caini ciobanesti cu parul de culoare deschisa: Ciobanescul de Abruzi, de Tatra, de Pirinei, Bergamascul, Kuwaszul si altii.
ciobanesc german ciobanesc slovac ciobanesc de brie briard ciobanesc de beauce beauceron

Romanii au raspandit rasele existente in toata Europa si pretutindeni, cainii s-au adaptat mediului inconjurator, climatului si felului de lucru solicitat de om. Timp de secole au fost folositi exclusiv la paza turmelor cu unica specializare: paza cirezilor de vite si a turmelor de oi. Incepand din secolul trecut, odata cu limitarea si apoi indepartarea amenintarii pericolului din partea lupilor, a ursilor si a altor animale de prada, cainii au fost folositi la conducerea animalelor spre staule si stane, la cautarea si aducerea la turma a animalelor ratacite.

Un caine ciobanesc de buna calitate trebuie sa fie robust, rezistent, cu nervi solizi, intotdeauna gata de lupta; el trebuie sa inteleaga repede si sa execute prompt comenzile stapanului sau; trebuie sa fie destul de inteligent ca sa aiba si initiativa, sa fie vigilent, puternic si curajos, pentru a proteja si apara turmele de vite, gospodaria si viata stapanului.
Sus

Vulpea

Vulpea, mamifer carnivor, cu numele ştiinţific Vulpes vulpes crucigera, este încadrată sistematic în familia Canidae, alături de lup, câine, şacal, enot etc.


Vulpea polară (vara)

Deşi de obicei vulpea e considerată - automat - a fi roşcată, de fapt coloritul său prezintă o mare varietate (de la roşcat aprins până la galben-cenuşiu). Se vorbeşte, ca urmare, de existenţa a trei varietăţi de vulpe: de mesteacăn (cu pieptul, partea ventrală şi vârful cozii albicioase, iar părţile laterale gălbui), cu cruce (care are o dungă neagră pe spinare, care se încrucişează cu cea de pe membrele anterioare; cea mai răspândită) şi cărbunăreasă (cu pieptul, gâtul, abdomenul şi vârful cozii cenuşii sau negru-cenuşiu şi picioarele negre). Există însă şi varietăţi intermediare, în multe cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite varietăţi de câini.

Vulpea este mai mică decât câinele obişnuit şi evident mai mică decât lupul. Are între 7 şi 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă cca 30-40 cm.

Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidenţă datorită cozii lungi şi stufoase, care are vârful alb. Blana este roşcată. Vulpea mănâncă, probabil, cele mai multe mici mamifere: şoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veveriţe, iepuri etc. Detectează prada chiar şi fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa, cu labele din faţă, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o singură masă şi îngroapă ce le prisoseşte, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.

Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe lume câte cinci fraţi, dar au fost studiate şi cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură naştere! Puii de vulpe sunt orbi la naştere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână de viaţă. Părinţii sunt foarte grijulii cu micuţii: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a doua lună, puii de vulpe sunt luaţi la vânătoare de către adulţi, pentru a începe primele încercări pe cont propriu.

Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc - mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care şi turbarea. Pot fi afectate în special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă şi omului, fie direct prin
Sus

Rechinii

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt peşti cu schelet cartilaginos şi cu un corp aerodinamic.

Rechinii posedă între cinci şi şapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează respiraţia. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziţi şi le asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinţii lor sunt substituibili.

Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăieşte în zonele profunde ale mărilor şi care măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel mai mare peşte cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri şi care, precum balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât şi în apele dulce din zonele de deltă.

[modifică] Ordine

Primii rechini au apărut în oceanul planetar acum circa 400 de milioane de ani, in Devonian. Rechinii fac parte din clasa Chondrichthyes, din care fac parte şi pisicile-de-mare. În lume există 368 de specii de rechini, împărţite în opt ordine:

* Hexanchiformes: care cuprind două familia şi cinci specii. Exemple din acest ordin sunt rechinul-vacă (Notorynchus cepedianus) şi rechinul-pescar (Hexanchus griseus).
* Escualiformes: compus din trei familii si 82 de specii. Din acest ordin face parte rechinul pigmeu (Europtomicrus bispinatus), porcul-de-mare (Oxynotus centrina) şi rechinul boreal (Somniosus microcephalus).
* Pristoforiformes: sunt rechinii-ferăstrău care au un bot alungit ca o trompă prevăzută cu dinţi şi pe care o utilizează pentru a tăia prada înainte de a o înghiţi.
* Squatiniformes: din acest ordin fac parte rechinii-înger.
* Heterodontiformes: rechinul-cu-corn (Heterodontus francisci) este un reprezentant al acestui ordin.
* Orectolobiformes: din care fac parte rechinul-covor, rechinul-dădacă (Ginglymostoma cirratum) şi cel mai mare peşte, rechinul-balenă.
* Carchariniformes: care cuprinde 197 de specii cunoscute. În acest ordin se includ rechinul-ciocan (Sphyrna zygaena), rechinul-tigru (Galeocerdo cuvier), şi rechinul-cenuşiu (Carcharhinus amblyrhynchos).
* Lamniformes: cuprinde şapte familii şi 16 specii cunoscute din care fac parte rechinul mako (Isurus oxyrinchus), rechinul-cu-bici (Alopias Vulpinus), rechinul-peregrin (Cetorhinus maximus) şi marele rechin alb (Carcharodon carcharias).

Din acest ultim ordin făcea parte şi megalodontul (Carcharodon megalodon), specie dispărută, dar care este cunoscută datorită conservării dinţilor săi (singurele oase propriu-zise ale acestui peşte care are un schelet cartilaginos). O reproducere a mandibulei sale a avut ca punct de plecare dimensiunea dinţilor iar aceasta a sugerat ideea că peştele putea atinge 36 de metri în lungime. Calculele s-au revăzut posterior şi s-a ajuns la concluzia ca această specie putea atinge in jur de 15 metri
Sus